Masuratu' laptelui - continuare

Oricat de placut ar fi somnul pe o pajiste montana (si este extrem de placut), am venit cu treaba asa ca-i vremea incheierii acestei activitati.
Cu atat mai mult cu cat, agale, in pastere, vacile se apropie de stana, venind pe o vale.

Sunt vaci romanesti, taranesti, vaci de munte. Animale "neameliorate" cu sange ale unor rase de sorginte straina acestor meleaguri. Vaci "slab productive" daca ar fi sa ne luam dupa unii experti in domeniu insa atat de bine adaptate conditiilor de clima, relief si furajare din aceasta tara.
Vaci care cateva luni pe an, sub cerul liber, indura ploile torentiale (insotite de piatra uneori), frigul si vantul si, cu toate acestea, dau acel lapte atat de bun, curat si sanatos.
Poate ca sunt ele slab productive insa prospera acolo unde o Holstein ar da ortul popii in maxim o saptamana.
De altfel, daca te uiti atent la ele, parca parca se vad genele ancestralului bour (stramosul lor direct, disparut astazi din fauna Europei).

Si cum sa nu prospere cand unele dintre ele vad pentru prima data lumina zilei taman pe aceste plaiuri ....

... iar apoi isi petrec aproape intreaga viata pe munte.

Respectand un orar zilnic precis care, in trecut, era stabilit de soare insa astazi este stabilit de ceas sau chiar telefon mobil, cireada ajunge la stana pentru mulsul de seara ...

... vacile intrand in tarc una cate una, domol.

Odata cu ele, ajung osteniti si cainii ciobanesti care isi trag sufletul dormitand fie la umbra, fie la soare, dupa cum le cade mai bine.

Ultimul ajuns este un sur carpatin trecut de mult de varsta de 10 ani.
Cand spun carpatin nu ma refer la un caine din rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin ci la un caine de oi sur de neam vechi, caine barbat - adevarat, decis sa nu se pensioneze.
Il stiu inca de cand a fost fatat de muma-sa si, desi a patit multe pe munte la stana (este inclusiv castrat de urs care, cu o lovitura de branca, l-a vaduvit de posibilitatea de a avea urmasi), nu mai vede bine si aude din ce in ce mai slab, ajutat de nas, este cat se poate de util si eficient.
Cu pasi nesiguri pleaca in continuare in padure atunci cand simte iz de jivina caci mirosul nu l-a parasit. Este un fel de Guda (varianta masculina). Cine-i Guda? Celebrul personaj dintr-o scriere tare draga noua, astora de iubim muntele, stana, cainii de oi etc.
Dar cainele despre care vorbesc nici nu are cum sa fie altfel din moment ce este fiul vestitului Mures, un caine caruia ii voi aloca la un moment dat un articol, un caine care pentru mine a fost, este si va fi vesnic un model de caine de oi romanesc.

In continuare activitatile isi urmeaza cursul firesc.
Baciul si ciobanii mananca pe fuga inainte de inceperea mulsului.
La fel si cainii, alaturi de porci, trec la valau pentru cateva galeti de zer, acest aliment miraculos d-a dreptul, atat de benefic.

In tot acest timp, organizati aidoma mustangilor nord americani, caii de munte valahi isi vad linistiti de pascut.
Intotdeauna au o santinela care vegheaza (cu schimbul) si niciodata nu sunt amestecati cu celelalte animale (oi sau vaci).
Ca si vacile, sunt cai marunti, bine infipti pe picioare, musculosi, adaptati de minune terenului accidentat de la munte. Cai de munte fara gene ale cailor din rasele grele sau semigrele insa cat se poate de harnici.
Fara discutie ar merita sa fie omologati ca si rasa si Romania nu s-ar facea de ras cu ei.
Sunt omogeni din toate punctele de vedere, sunt prezenti aici, alaturi de noi, din negura istoriei si ar trebui sa ii pastram asa cum ii avem. Altii i-ar fi omologat de mult. Ma mir ca nu s-au gandit inca sa ni-i fure pt. a si-i insusi (cum s-a mai intamplat si cu alte rase romanesti de animale). Probabil nu au o fata prea comerciala si din acesta cauza nu au prezentat interes.

Revenind la oile (vacile) noastre, la stana incepe mulsul ...

... fiecare vaca asteptandu-si randul in timp ce rumega.

Proprietarii veniti la masuratul laptelui isi verifica atent animalele, plecate de acasa prin luna mai. Fiecare este interesat de starea lor de sanatate si de productia de lapte. Productie de care va depinde cantitatea de branza pe care o vor lua in acest an dupa ce laptele de la mulsul de seara va fi adunat cu cel de la mulsul de dimineata pentru fiecare vaca in parte si apoi, cumulat, pentru fiecare proprietar (in cazul celor care au 2 sau mai multe vaci date la stana).
Vitele se vor intoarce la casele lor abia in septembrie atunci cand va veni vremea ravasitului.
Desigur, fiecare se mandreste cu vacile pe care le detine iar noi nu facem exceptie.
Murga, o vaca ce an de an merge la golul alpin cunoscand muntii ca-n palma. Mereu printre vacile fruntase atat la condus cardul cat si la galeata ....

... alaturi de junicuta (juninca) de doar 2 ani (cu vitelul ramas acasa) care, la primul ei masurat (in ciuda aparentului uger de mici dimensiuni) nu s-a facut de rusine ba din contra.

Odata invatate pe munte, in fiecare primavara animalele asteapta cu nerabdare urcatul la stana. Stiu ca, desi uneori va ploua, alteori va fi frig, vara la munte inseamna libertate deplina, iarba proaspata, apa rece si compania semenilor. Cu alte cuvinte, pentru cateva luni vor trai intr-un soi de stare semisalbatica.

Usor usor mulsul se sfarseste si, in timp ce fiecare isi vede de treaba, eu stau si ma minunez de lucrarile naturii.

Vazand altarul creat de mama natura insasi nu poti sa nu te gandesti daca, in vremuri de mult apuse, stramosii nostri daci stiau de aceste locuri si, daca stiau, oare le foloseau in anume scopuri?
Cert este insa un lucru, acolo unde omul modern a incercat sa intervina (uneori grosolan) pentru a-si satisface anumite pofte marete, cum si-a abandonat putin ideea, cum natura a purces la a-i sterge urmele.

Deodata, dinspre padurea de conifere, pe o latura a stanii, vine un iz. O fi fost iz de urs, de lup, de ras sau poate doar de pisica salbatica ori mistret, nu stim cu siguranta insa cat ai clipi, cainii sar in picioare si dusi sunt.
Ca un pluton de cercetasi s-au raspandit luand cu asalt padurea.
Cativa au ramas locului pt. a asigura protectia stanii in timp ce restul sunt deja printre brazi si molizi cautand inamicul.
Latra de rasuna padurea, isi semnalizeaza unul altuia prezenta, stabilesc probabil strategia de atac.
Cat mi-as dori sa ii pot insoti acolo, in negura codrului, sa vad exact ce se intampla insa ... poti tine pasul cu ei?
Sunt, asa cum spuneam, caini romanesti de oi, caini de munte, agili si iuti ca animalele salbatice, nu matahale de 80 kg si 85 cm la greaban care-si tarsaie picioarele si carora le curg balele de zici ca si-a schimbat Niagara cursul.

Cu pasi grabiti, ca si cum ar fi intarziat deja la intalnirea cu stelele, seara pare ca incepe sa se lase.

Linistea pune din nou stapanire pe padure si, unul cate unul, mandri de isprava, cainii ciobanesti revin la stana.
Impreuna cu ei a plecat si batranul dulau care s-a afundat mult in padure insa pana va reveni el va mai trece ceva timp. Isi dozeaza fortele pt. atac. Dupa indeplinirea misiunii nu mai are motiv de graba. In fond cat sa-i mai fi ramas de trait? 1-2 ani poate.

Insotite de permanenta muzica a talangilor, vacile se pun in miscare pentru a lua cina.
Masuratul de seara s-a terminat.
Urmeaza cel de dimineata si iaca asa a mai trecut un masurat.

Sa fim sanatosi (oameni si animale) si la anu', ca in fiecare an, vom lua din nou drumul muntelui pentru a merge la masurat, cu mic cu mare, batran si tanar pt. ca traditiile noastre nu au voie sa se piarda!